joi, 27 mai 2010

Moartea unui actor. Jean Constantin

Responsabil cu zâmbetele altora, n-a avut parte, poate, de câtă veselie ar fi meritat el însuşi. Obişnuit al divertismentului, i-a făcut pe ceilalţi să uite că are şi o latură profundă. Cei care l-au cunoscut îndeaproape îi ştiu fiecare calitate. Ceilalţi, cei mai mulţi, le descoperă abia acum



La 81 de ani, în locuinţa sa din Constanţa, a încetat din viaţă unul dintre cei mai populari actori ai României: Jean Constantin. În ultimul an, actorul fusese internat la spitale din Capitală şi Constanţa, cu probleme cardiace.

Jean Constantin şi-a făcut debutul pe scenă în 1957, la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa. A urmat o lungă carieră artistică, împărţită între întâlnirile directe cu publicul, în reprezentaţiile de teatru, şi munca pe platourile de filmare. Celebru pentru rolul Ismail din serialul tv "Toate pânzele sus", dar şi pentru partituri precum Patraulea (în "Brigada Diverse"), Limbă (din "Revanşa", "Duelul" şi "Supravieţuitorul", toate semnate Sergiu Nicolaescu), actorul s-a specializat pe zona comediei. Cu toate astea, în 2006, regizorul Cătălin Mitulescu îl distribuia în rolul Nea Florică, pentru pelicula sa "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii". A fost cea mai recentă demonstraţie de dramatism discret şi emoţionant a actorului.

Spectacol festiv în 2010, la 55 de ani de carieră

Născut la Techirghiol pe 21 august 1928, Jean Constantin şi-a trecut în filmografie zeci de titluri. De la producţii istorice la film de război şi comedii romantice, veteranul scenei şi al marelui ecran i-a avut drept parteneri de cursă lungă pe la fel de iubiţii colegi Florin Piersic şi Draga Olteanu Matei. Alături de cea din urmă s-a aflat, anul acesta, pe afişul spectacolului "Frumosul de la Marea Neagră", gândit să marcheze 55 de ani de carieră. Norocoşii şi-au luat bilet la una dintre cele trei reprezentaţii susţinute sub acest titlu. Dar chiar şi ei, în loc să rămână cu amintirea hohotelor de râs din spectacolul festiv, se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.

Directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", Alexandru Arşinel, a declarat pentru Mediafax că Jean Constantin a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, dar şi un actor extraordinar.

Arşinel l-a descris pe Jean Constantin ca pe "o mare personalitate, un actor extraordinar, iubit de marele public". "A fost un om care nu a adus decât zâmbetul pe buzele spectatorilor", a adăugat Alexandru Arşinel.

Şi Sebastian Papaiani, care i-a fost coleg în seria "BD", se arată îndurerat de dispariţia confratelui său: "Nu poţi să nu lăcrimezi pentru un om care ţi-a fost apropiat, lângă care ai respirat, lângă care ai jucat". În acest moment trist, actorul sintetizează realitatea: "Ne ducem şi nu ne ia locul nimeni, mai ales lui Jean, Jean cel de neînlocuit".

Momente de neuitat cu Jean Constantin







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu